Exod 7-9

Cornilescu 1924 - Revised 2010, 2014

Cele zece urgii

7 Domnul a zis lui Moise: „Iată că te fac Dumnezeu^(A) pentru Faraon, şi fratele tău Aaron va fi prorocul^(B) tău. ² Tu vei spune tot^(C) ce-ţi voi porunci Eu, iar fratele tău Aaron va vorbi lui Faraon, ca să lase pe copiii lui Israel să plece din ţara lui. ³ Eu voi împietri^(D) inima lui Faraon şi Îmi voi înmulţi^(E) semnele^(F) şi minunile în ţara Egiptului. ⁴ Totuşi Faraon n-are să v-asculte. Apoi Îmi voi întinde^(G) mâna asupra Egiptului şi voi scoate din ţara Egiptului oştile Mele, pe poporul Meu, pe copiii lui Israel, prin^(H) mari judecăţi. ⁵ Egiptenii vor cunoaşte^(I) că Eu sunt Domnul când Îmi voi întinde^(J) mâna asupra Egiptului şi când voi scoate din mijlocul lor pe copiii lui Israel.” ⁶ Moise şi Aaron au făcut^(K) ce le poruncise Domnul: aşa au făcut. ⁷ Moise era în vârstă de optzeci^(L) de ani, iar Aaron, de optzeci şi trei de ani când au vorbit lui Faraon.

Moise şi Aaron fac minuni

⁸ Domnul a zis lui Moise şi lui Aaron: ⁹ „Dacă vă va vorbi Faraon şi vă va zice^(M): ‘Faceţi o minune!’ să zici lui Aaron: ‘Ia-ţi^(N) toiagul şi aruncă-l înaintea lui Faraon.’ Şi toiagul se va preface într-un şarpe.” ¹⁰ Moise şi Aaron s-au dus la Faraon şi au făcut cum^(O) poruncise Domnul. Aaron şi-a aruncat toiagul înaintea lui Faraon şi înaintea slujitorilor lui, şi toiagul^(P) s-a prefăcut într-un şarpe. ¹¹ Dar Faraon a chemat pe nişte înţelepţi^(Q) şi pe nişte vrăjitori^(R), şi vrăjitorii Egiptului au făcut^(S) şi ei la fel prin vrăjitoriile lor. ¹² Toţi şi-au aruncat toiegele şi s-au prefăcut în şerpi. Dar toiagul lui Aaron a înghiţit toiegele lor. ¹³ Inima lui Faraon s-a împietrit şi n-a ascultat de Moise şi de Aaron, după^(T) cum spusese Domnul.

Cea dintâi urgie: prefacerea apei în sânge

¹⁴ Domnul a zis lui Moise: „Faraon are inima^(U) împietrită: nu vrea să lase poporul să plece. ¹⁵ Du-te la Faraon dis-de-dimineaţă, când are să iasă să se ducă la apă, şi să te înfăţişezi înaintea lui pe malul râului. Să-ţi iei în mână toiagul^(V) care a fost prefăcut în şarpe ¹⁶ şi să zici lui Faraon: ‘Domnul, Dumnezeul^(W) evreilor, m-a trimis la tine să-ţi spun: «Lasă pe poporul Meu să plece, ca^(X) să-Mi slujească în pustie.» Dar iată că până acum n-ai ascultat.’ ¹⁷ Acum, aşa vorbeşte Domnul: ‘Iată cum vei cunoaşte^(Y) că Eu sunt Domnul. Am să lovesc apele râului cu toiagul din mâna mea, şi ele se vor preface^(Z) în sânge^(AA). ¹⁸ Peştii din râu vor pieri, râul se va împuţi, aşa că le va fi greaţă^(AB) egiptenilor să bea din apa râului’.” ¹⁹ Domnul a zis lui Moise: „Spune lui Aaron: ‘Ia-ţi toiagul şi întinde-ţi^(AC) mâna peste apele egiptenilor, peste râurile lor, peste pâraiele lor, peste iazurile lor şi peste toate bălţile lor. Ele se vor preface în sânge şi va fi sânge în toată ţara Egiptului, atât în vasele de lemn, cât şi în vasele de piatră’.” ²⁰ Moise şi Aaron au făcut cum le poruncise Domnul. Aaron a ridicat^(AD) toiagul şi a lovit apele^(AE) râului sub ochii lui Faraon şi sub ochii slujitorilor lui, şi toate apele râului s-au prefăcut în sânge. ²¹ Peştii din râu au pierit, râul s-a împuţit, aşa că egiptenii nu mai puteau^(AF) să bea apa râului şi a fost sânge în toată ţara Egiptului. ²² Dar vrăjitorii^(AG) Egiptului au făcut şi ei la fel prin vrăjitoriile lor. Inima lui Faraon s-a împietrit şi n-a ascultat de Moise şi de Aaron, după cum^(AH) spusese Domnul. ²³ Faraon s-a întors de la râu şi s-a dus acasă, dar nu şi-a pus la inimă aceste lucruri. ²⁴ Toţi egiptenii au săpat în împrejurimile râului ca să găsească apă de băut, căci nu puteau să bea din apa râului. ²⁵ Au trecut şapte zile după ce a lovit Domnul râul.

Broaştele

8 Domnul a zis lui Moise: „Du-te la Faraon şi spune-i: ‘Aşa vorbeşte Domnul: «Lasă pe poporul Meu să plece ca să-Mi^(AI) slujească. ² Dacă nu^(AJ) vrei să-l laşi să plece, am să aduc broaşte^(AK) pe toată întinderea ţării tale. ³ Râul va mişuna de broaşte; ele se vor sui şi vor intra în casa ta, în odaia^(AL) ta de dormit şi în patul tău, în casa slujitorilor tăi şi în casele poporului tău, în cuptoarele şi în postăvile de frământat pâinea. ⁴ Ba încă broaştele se vor sui şi pe tine, pe poporul tău şi pe toţi slujitorii tăi»’.” ⁵ Domnul a zis lui Moise: „Spune lui Aaron^(AM): ‘Întinde-ţi mâna cu toiagul peste râuri, peste pâraie şi peste iazuri şi scoate broaşte din ele peste ţara Egiptului!’ ” ⁶ Aaron şi-a întins mâna peste apele Egiptului, şi au ieşit^(AN) broaştele şi au acoperit ţara Egiptului. ⁷ Dar^(AO) şi vrăjitorii au făcut la fel prin vrăjitoriile lor: au scos şi ei broaşte peste toată ţara Egiptului. ⁸ Faraon a chemat pe Moise şi pe Aaron şi a zis^(AP): „Rugaţi-vă Domnului să depărteze broaştele de la mine şi de la poporul meu, şi am să las pe popor să plece să aducă jertfe Domnului.” ⁹ Moise a zis lui Faraon: „Hotărăşte-mi când să mă rog Domnului pentru tine, pentru slujitorii tăi şi pentru poporul tău, ca să îndepărteze broaştele de la tine şi din casele tale? Nu vor mai rămâne decât în râu.” ¹⁰ El a răspuns: „Mâine.” Şi Moise a zis: „Aşa va fi, ca să ştii că nimeni^(AQ) nu este ca Domnul, Dumnezeul nostru. ¹¹ Broaştele se vor depărta de la tine şi din casele tale, de la slujitorii tăi şi de la poporul tău; nu vor mai rămâne decât în râu.” ¹² Moise şi Aaron au ieşit de la Faraon. Şi Moise^(AR) a strigat către Domnul cu privire la broaştele cu care lovise pe Faraon. ¹³ Domnul a făcut cum cerea Moise, şi broaştele au pierit în case, în curţi şi în ogoare. ¹⁴ Le-au strâns grămezi, şi ţara s-a împuţit. ¹⁵ Faraon, văzând că are^(AS) răgaz să răsufle în voie, şi-a^(AT) împietrit inima şi n-a ascultat de Moise şi de Aaron, după cum spusese Domnul.

Păduchii

¹⁶ Domnul a zis lui Moise: „Spune lui Aaron: ‘Întinde-ţi toiagul şi loveşte ţărâna pământului, şi se va preface în păduchi^[a], în toată ţara Egiptului’.” ¹⁷ Aşa au făcut. Aaron şi-a întins mâna cu toiagul şi a lovit ţărâna pământului, şi s-a prefăcut în^(AU) păduchi pe toţi oamenii şi pe toate dobitoacele. Toată ţărâna pământului s-a prefăcut în păduchi în toată ţara Egiptului. ¹⁸ Vrăjitorii^(AV) au căutat să facă şi ei păduchi prin vrăjitoriile lor, dar n-au^(AW) putut. Păduchii erau pe oameni şi pe dobitoace. ¹⁹ Şi vrăjitorii au zis lui Faraon: „Aici este degetul lui Dumnezeu!” Dar inima^(AX) lui Faraon s-a împietrit şi n-a ascultat de Moise şi de Aaron, după cum spusese Domnul.

Musca câinească

²⁰ Domnul a zis lui Moise^(AY): „Scoală-te dis-de-dimineaţă şi du-te înaintea lui Faraon când are să iasă să se ducă la apă. Să-i spui: ‘Aşa vorbeşte Domnul^(AZ): «Lasă pe poporul Meu să plece, ca să-Mi slujească. ²¹ Dacă nu vei lăsa pe poporul Meu să plece, am să trimit muşte câineşti împotriva ta, împotriva slujitorilor tăi, împotriva poporului tău şi împotriva caselor tale; casele egiptenilor vor fi pline de muşte şi pământul va fi acoperit de ele. ²² Dar^(BA) în ziua aceea voi deosebi ţinutul Gosen, unde locuieşte poporul Meu, şi acolo nu vor fi muşte, pentru ca să cunoşti că Eu, Domnul, sunt în mijlocul ţinutului acestuia. ²³ Voi face o deosebire între poporul Meu şi poporul tău. Semnul acesta va fi mâine».’ ” ²⁴ Domnul a făcut aşa. A venit^(BB) un roi de muşte câineşti în casa lui Faraon şi a slujitorilor lui şi toată ţara Egiptului a fost pustiită de muşte câineşti. ²⁵ Faraon a chemat pe Moise şi pe Aaron şi le-a zis: „Duceţi-vă de aduceţi jertfe Dumnezeului vostru aici în ţară.” ²⁶ Moise a răspuns: „Nu este deloc potrivit să facem aşa, căci am aduce Domnului, Dumnezeului nostru, jertfe care sunt o urâciune pentru egipteni. Şi dacă am aduce sub ochii lor jertfe care sunt o^(BC) urâciune pentru egipteni, nu ne vor ucide ei oare cu pietre? ²⁷ Vom face mai bine un drum de^(BD) trei zile în pustie şi acolo vom aduce jertfe Domnului, Dumnezeului nostru, după cum^(BE) ne va spune.” ²⁸ Faraon a zis: „Vă voi lăsa să plecaţi ca să aduceţi jertfe Domnului, Dumnezeului vostru, în pustie; numai să nu vă depărtaţi prea mult, dacă plecaţi^(BF). Rugaţi-vă pentru mine.” ²⁹ Moise a răspuns: „Am să ies de la tine şi am să mă rog Domnului. Mâine, muştele se vor depărta de la Faraon, de la slujitorii lui şi de la poporul lui. Dar să nu ne^(BG) mai înşele Faraon, nevrând să lase pe popor să plece ca să aducă jertfe Domnului.” ³⁰ Moise a ieşit de la Faraon şi s-a^(BH) rugat Domnului. ³¹ Domnul a făcut cum cerea Moise, şi muştele s-au depărtat de la Faraon, de la slujitorii lui şi de la poporul lui; n-a mai rămas una. ³² Dar Faraon şi de data aceasta şi-a împietrit^(BI) inima şi n-a lăsat pe popor să plece.

Ciuma vitelor

9 Domnul a zis lui Moise^(BJ): „Du-te la Faraon şi spune-i: ‘Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeul evreilor: «Lasă pe poporul Meu să plece, ca să-Mi slujească. ² Dacă^(BK) nu vrei să-l laşi să plece şi dacă-l mai opreşti, ³ iată^(BL), mâna Domnului va fi peste turmele tale de pe câmp; peste cai, peste măgari, peste cămile, peste boi şi peste oi, şi anume va fi o ciumă foarte mare. ⁴ Dar Domnul va^(BM) face deosebire între turmele lui Israel şi turmele egiptenilor, aşa că nu va pieri nimic din tot ce este al copiilor lui Israel». ⁵ Domnul a hotărât vremea şi a zis: «Mâine va face Domnul lucrul acesta în ţară».’ ” ⁶ Şi Domnul a făcut aşa chiar de a doua zi^(BN). Toate turmele egiptenilor au pierit, dar n-a pierit nicio vită din turmele copiilor lui Israel. ⁷ Faraon a trimis să vadă ce se întâmplase, şi iată că nicio vită din turmele lui Israel nu pierise. Dar inima^(BO) lui Faraon s-a împietrit şi n-a lăsat pe popor să plece.

Vărsatul negru

⁸ Domnul a zis lui Moise şi lui Aaron: „Umpleţi-vă mâinile cu cenuşă din cuptor, şi Moise s-o arunce spre cer, sub ochii lui Faraon. ⁹ Ea se va preface într-o ţărână care va acoperi toată ţara Egiptului şi va da naştere în toată ţara Egiptului, pe oameni şi pe dobitoace, la nişte bube^(BP) pricinuite de nişte băşici fierbinţi.” ¹⁰ Ei au luat cenuşă din cuptor şi s-au înfăţişat înaintea lui Faraon; Moise a aruncat-o spre cer, şi ea a dat naştere, pe oameni şi pe dobitoace, la nişte^(BQ) bube pricinuite de nişte băşici fierbinţi. ¹¹ Vrăjitorii^(BR) nu s-au putut arăta înaintea lui Moise din pricina bubelor, căci bubele erau pe vrăjitori, ca şi pe toţi egiptenii. ¹² Domnul a împietrit inima lui Faraon, şi Faraon n-a ascultat de Moise şi de Aaron^(BS), după cum spusese Domnul lui Moise.

Piatra şi focul

¹³ Domnul a zis lui Moise^(BT): „Scoală-te dis-de-dimineaţă, du-te înaintea lui Faraon şi spune-i: ‘Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeul evreilor: «Lasă pe poporul Meu să plece, ca să-Mi slujească. ¹⁴ Fiindcă de data aceasta am să trimit toate urgiile Mele împotriva inimii tale, împotriva slujitorilor tăi şi împotriva poporului tău, ca să^(BU) ştii că nimeni nu este ca Mine pe tot pământul. ¹⁵ Dacă Mi-aş fi^(BV) întins mâna şi te-aş fi lovit cu ciumă, pe tine şi pe poporul tău, ai fi pierit de pe pământ. ¹⁶ Dar te-am lăsat să rămâi în picioare^(BW) ca să vezi puterea Mea şi Numele Meu să fie vestit în tot pământul. ¹⁷ Dacă te mai ridici împotriva poporului Meu şi dacă nu-l laşi să plece, ¹⁸ iată, mâine, la ceasul acesta, voi face să bată o piatră aşa de mare cum n-a mai fost în Egipt din ziua întemeierii lui şi până azi. ¹⁹ Pune-ţi dar la adăpost turmele şi tot ce ai pe câmp. Piatra are să bată pe toţi oamenii şi toate vitele de pe câmp, care nu vor fi intrat în case, şi vor pieri»’.” ²⁰ Aceia dintre slujitorii lui Faraon care s-au temut de Cuvântul Domnului şi-au adunat în case robii şi turmele. ²¹ Dar cei ce nu şi-au pus la inimă Cuvântul Domnului şi-au lăsat robii şi turmele pe câmp. ²² Domnul a zis lui Moise: „Întinde-ţi mâna spre cer, şi are să bată^(BX) piatra în toată ţara Egiptului, pe oameni, pe vite şi pe toată iarba de pe câmp în ţara Egiptului!” ²³ Moise şi-a întins toiagul spre cer, şi^(BY) Domnul a trimis tunete şi piatră, de cădea foc pe pământ. Domnul a făcut să bată piatra peste ţara Egiptului. ²⁴ A bătut piatra, şi focul se amesteca cu piatra; piatra era aşa de mare încât nu mai bătuse piatră ca aceea în toată ţara Egiptului de când este el locuit de oameni. ²⁵ Piatra a nimicit, în toată ţara Egiptului, tot ce era pe câmp, de la oameni până la dobitoace; piatra a^(BZ) nimicit şi toată iarba de pe câmp şi a frânt toţi copacii de pe câmp. ²⁶ Numai^(CA) în ţinutul Gosen, unde erau copiii lui Israel, n-a bătut piatra. ²⁷ Faraon a trimis să cheme pe Moise şi pe Aaron şi le-a zis: „De data aceasta^(CB) am păcătuit^(CC); Domnul are dreptate, iar eu şi poporul meu suntem vinovaţi. ²⁸ Rugaţi-vă^(CD) Domnului ca să nu mai fie tunete şi piatră, şi vă voi lăsa să plecaţi şi nu veţi mai fi opriţi.” ²⁹ Moise i-a zis: „Când voi ieşi din cetate, voi ridica mâinile^(CE) spre Domnul, tunetele vor înceta şi nu va mai bate piatra, ca să^(CF) ştii că al Domnului este pământul! ³⁰ Dar ştiu^(CG) că tu şi slujitorii tăi tot nu vă veţi teme de Domnul Dumnezeu.” ³¹ Inul şi orzul^(CH) se prăpădiseră, pentru că orzul tocmai dăduse în spic, iar inul era în floare; ³² grâul şi ovăzul nu se stricaseră, pentru că erau târzii. ³³ Moise a plecat de la Faraon şi a ieşit afară din cetate; şi-a ridicat^(CI) mâinile spre Domnul, tunetele şi piatra au încetat şi n-a mai căzut ploaia pe pământ. ³⁴ Faraon, văzând că ploaia, piatra şi tunetele încetaseră, n-a contenit să păcătuiască şi şi-a împietrit inima, el şi slujitorii lui. ³⁵ Lui Faraon i s-a împietrit^(CJ) inima şi n-a lăsat pe copiii lui Israel să plece, după cum spusese Domnul prin Moise.